poveste de succes

Anca

Mazilu

 

Totul a început cu un e-mail

La final de martie, am primit o propunere de colaborare mai deosebită decât celelalte:
Venea de la doamnă care susținea că a reușit să înmulțească 1000 de Euro de 20 de ori. Și asta în doar 10 luni, în timpul celui de-al doilea concediu de creștere al copilului. În traducere, de la cineva care în pandemie, a produs 20.000 de euro, în timp ce a avut grijă și de casă și de doi copii mici, dintre care unul nou-născut. Mi-a captat atenția imediat. Pe acest blog n-am scris niciodată despre lucruri fără materie sau semnificație. Fiecare colaborare am ales-o cu grijă, să se potrivească cu mine. Însă cu Anca Mazilu am simțit ceva diferit: n-am vrut să ratez colaborarea. N-am tras niciodată de oameni și cu atât mai mult de colaborări, dar pe Anca n-am vrut să o pierd, pentru că prea se potrivea cu nișa mea de cititori: pasionați de frumos, dar inteligenți. Așa că mi-am propus ceva diferit față de voi, cei care dați sens acestui blog: să vă arăt mai mult decât niște poze frumoase: să vă spun cum a decurs întreaga noastră colaborare, pentru că știu că pe mulți vă tentează să vă începeți propriul blog. Dar mai întâi, să vă laud puțin creațiile Ancăi:

Cine este

Anca mazilu

„Sunt o mamă corporatistă, care are ca hobby croitoria de când se știe. În al doilea concediu de maternitate și în plină pandemie am lansat un business de fashion cu o creștere 100 % organică. Ce fac mai exact? Haine de damă și de copii (fetițe) pentru toate tipurile de ocazii. În 10 luni de la lansare, cifra de afaceri a ajuns la 20 000 euro și peste 500 articole vestimentare vândute. Îmi doresc să ajung la cât mai multe iubitoare de fashion care cred în frumusețea lor, în energia pe care le-o dau lucrurile pe care le poartă și în atitudinea de învingătoare. Vreau ca toate creațiile mele să fie văzute, cunoscute și purtate de femeile din România, să sprijin consumul responsabil de fashion, țesăturile calitative, creativitatea și mai ales feminitatea.” -Anca Mazilu   o găsiți și pe:

Serviciile

de care beneficiezi când alegi

Clothes with love by Anca Mazilu  

Retur/Schimb gratuit

Desigur, dacă produsul nu este unul creat special pentru tine. Dacă vei alege o hăinuță direct de pe site, într-o oarecare mărime, iar produsul nu se potrivește cu tine, Anca îți va face schimbul sau returul în mod gratuit. În ziua de astăzi, doar brandurile de încredere fac acest lucru.

Personalizarea produsului +numele tău

Astfel, dacă îți place vreun produs însă ai vrea să aibă alte dimensiuni față de cele standard menționate în tabelul de mărimi, sau pur și simplu ai o dorință particulară pentru un anumit model, iată ce poți face: – să scrii detaliile direct în formularul de comandă de pe site în câmpul “Note comandă” pe pagina Detalii pentru facturare;
– sau să iei direct legătura cu Anca pe rețelele sociale pentru a descrie produsul dorit de tine. Iubitoarele de fashion au puterea de a alege numele produsului cumpărat: Fiecare articol nou lansat va purta numele primei cliente care comandă produsul.

Recenzii de 5 stele

Încrederea vine din opiniile directe ale cumpărătoarelor: te invit pe Facebook să vezi peste 30 de review-uri autentice despre experiența altor cliente cu acest brand. P.S. Poate că rochiile de eveniment sunt frumoase, dar peste pagina cu seturi mamă-fiică v-ați uitat..? Sunt absolut savuroase!  

Apoi a început

Colaborarea noastră

Am stat și m-am gândit cum anume pot să aduc în fața voastră calitatea unui brand personal, în calitate de client și cum pot totodată să vă spun mai multe aspecte din culisele colaborării? Am discutat apoi cu Anca și am ajuns la concluzia că voi purta una dintre creațiile sale în timp ce voi răspândi vestea că un nou brand puternic și autentic a intrat pe piața românescă. Am pornit de la această rochie de lux din satin și i-am trimis Ancăi mărimile dorite, plus lungimea la care visam. De aici și până la recepția coletului ambalat cu mare migală au mai trecut doar câteva zile. Am menționat că ambalajul cadoul este și el, complet gratuit??

Dragii mei, ca să mă pot exprima nestingherită, am să vă povestesc totul cu lux de amănunte pe YouTube, în curând. Până atunci, nu uitați că totul este posibil: inclusiv să lansezi o afacere profitabilă cu doar 1000 euro.

În curând, despre colaborarea noastră, pe YouTube

key2 romania Top bloggeri de beauty lifestyle Romania
%d bloggers like this: