„To improve is to change; to be perfect is to change often.” -Winston Churchill

„Ca să devii mai bun trebuie să te schimbi. Ca să fii perfect trebuie să te schimbi des.” -Winston Churchill

Astăzi vreau să vă povestesc despre greșelile pe care le-am făcut în legătură cu stilul meu de viață, despre cum mi-am dat seama de ele și cum am reușit să le poziționez în trecutul meu. Astăzi vă povestesc despre ultimul an și jumătate din viața mea și despre diferența dintre a avea un stil de viață sănătos pe Instagram sau în realitate. Astăzi mă adresez celor care doresc să schimbe ceva pentru că vor sau au nevoie și nu persoanelor care merg la sală „pentru că se poartă”.

Eu sunt persoana care știe să le facă pe toate, dar care alege să se perfecționeze în cel mai greu domeniu. Și totuși, deși am practicat o mulțime de sporturi, n-am fost sportivă niciodată. Am făcut înot de mică pentru că mi-am dorit și așa am învățat să înot de la prima oră. Apa îmi este și acum cel mai bun prieten, dar practicarea sportului în sine nu m-a ținut decât un an… iar singura schimbare pe care îmi amintesc perfect că am observat-o la mine, a fost faptul că încheieturile mele de la picioare și de la mâini s-au subțiat. Am jucat fotbal pe stradă, unde locuiam mai demult, ani întregi… dar n-a fost să fie. Am jucat tenis pe zgură un an, dar cele 13 ture de încălzire mă dădeau gata, așa că m-am lăsat și de acest sport. Știu să joc badminton foarte bine fără nici un antrenament, dar acum să fim serioși… cui îi pasă cu adevărat de acest sport? Am făcut gimnastică, dar alte activități extrașcolare mi-au plăcut mai mult. Am făcut squash, un sport de care m-am îndrăgostit și în care am devenit foarte bună, chiar mai pricepută decât unii băieți din grupa mea. Dar cine nu se satură să combine sportul cu facultatea, când balanța dintre ele nu stă în echilibru..?

Cel mai probabil îți suna cunoscut situațiile de mai sus și probabil le vei cataloga drept eșecuri… Însă reunite sau puse cap la cap, conduc defapt la o învățătură de viață: Poți fi talentat în toate, dar ce contează dacă nu ești cel mai bun în ceva anume? Per total, cel mai bine am practicat squash-ul și am început să cred implicit că am o formă de milioane. Oare…?!

În paralel cu obsesia de a fi cea mai bună într-un sport și cu orgoliul personal, a stat în tot acest timp corpul meu și rezistența lui. În paralel am spus, adică fără să aibă vreo legătura cu cele de mai sus. Fiind în creștere până în urmă cu 3-4 ani, corpul meu s-a schimbat în diferite stadii, însă rezistența la efort… n-am avut-o niciodată. Oh, am menționat că eram cea mai rapidă din clasă la alergat??? Oricum, ce contează, dacă după 100 de metri cădeam lată. Crezând așadar că viteza=rezistență, m-a pus pe alergat… unde 2 km a fost maximul pe care am reușit să-l fac și din nou am realizat că nu este pentru mine… și m-am lăsat și de asta. Clasic. Eh, a început facultatea, am început să fiu mai sedentară decât am fost vreodată, să-mi distrug gâtul și coloana stând la laptop și la birou și corpul meu nu mai era cum a fost… deși cântarul a arătat mereu aceeași greutate: 49kg. Ciudat..? Nu cred, pentru că mersul la facultate, agitația cu acomodarea, problemele cotidiene și ora aceea de squash pe săptămână cred că mă mențineau. Dar ce se întâmplă atunci când vine momentul să urci o altă treaptă în viața ta și să lași toate problemele în trecut..? Îți spun eu: devii fericită, calmă și te așezi la birou. O lună, două, jumătate de an, în care cântarul îți arată cu 3kg mai mult… treptat. Așa am pățit eu cel puțin, când cele 52 de kg au tras un mare semnal de alarmă pentru mine: trebuie să fac foamea!

Am făcut foamea 2 luni, în timpul în care anul trecut la începutul verii eram în plină stresiune de examene. Am ajuns la 48 de kg și am început să-mi doresc mai mult: next milestone was 45kg. Adică atât cât am avut prin clasa a 9-a acum 6 ani. Ah nu stați: atunci am avut 46kg… și mai fain. Începusem așadar să îmi doresc să devin anorexică. Și dorința mi s-a îndeplinit, doar că eu n-am știut că anorexia nu înseamnă să fii sărac în grăsime ci sărac în nutriție. Uite așa la o zi după ultimul examen și la cele 48 de kg atinse prin greva foamei, am leșinat în biserică la nunta verișoarei mele. Concluzia? Statul pe tocuri cu spatele drept și curbat, după 2 luni de stat cocoșată la birou, mirosul de tămâie, nutriția care era admirabilă și sublimă dar care lipsea cu desăvârșire, stresul și prostia m-au adus acolo, într-un vis interesant de scurtă durată care s-a numit black-out.

Bine înțeles că toată familia s-a ambalat și eu am devenit porcul care până la Crăciun a trebuit îngrășat. Oh, dar ce mi-a mai plăcut să fiu îndopată cu de toate! Atât de mult, încât am devenit obsedată de mâncare eu însămi: orice, oricât, oricând și oriunde. Uite așa acul cântarului a sărit de la 48kg la 53kg în 10 zile. V-am mai spus și încă o susțin: pe acest blog am scris și voi scrie doar lucruri reale, fără minciuni sau reclame mincinoase. Revenind: da, am pus 5 kg in 10 zile. Apoi, timp de 6 luni eu n-am mai slăbit nici un gram, deși mâncam o singură dată pe zi. După sesiunea din iarnă a acestui an, am ajuns la 54kg, iar până în Iunie am atins 57kg. Adică am pus 9kg în 15 luni, timp în care am mâncat o dată pe zi și atunci puțin. Cifra 57 pe cântar m-a zguduit. Din temelii.

A fost momentul în care mi-am dat seama că așa nu voi mai vedea niciodată corpul frumos cu care am fost obișnuită, pentru că îl pierdusem, nu mai era. Cele 9kg s-au lipit de abdomen, de coapse, de brațe, ce mai… peste tot, all over. Oamenii învață să aprecieze lucrurile abia atunci când le pierd… iar eu îmi pierdusem deja din formă și din sănătate.

La capitolul mâncare lucrurile au stat și mai rău: am ajuns să mănânc carne cu garnitură de carne și cu salată de carne. Acasă, nu în oraș. În oraș mâncam cam o dată pe lună sau și mai rar, de obicei la restaurant. Și de la McDonalds mâncam și încă voi mai mânca, dar la fel cum o salată nu te slăbește, așa nici McChicken-ul nu te îngrașă mâncat de 3-4 ori pe an. În rest n-am mâncat fast-food, pentru că așa am fost educată… am mâncat 5 saworme (sau cum se scrie) în toată viață, iar la KFC mâncam doar copănelul, care să fim sinceri, nu cred că este făcut din prafuri :)) Așadar n-am mâncat niciodată junk-food, decât foarte foarte rar. Ok, de aici deducem că nu asta era problema la mine, doar așa că să scoatem întrebarea din peisaj.

Problema era sedentarismul și mâncatul o dată pe zi și atunci haotic: de preferat seara pe la ora 8 o tonă de mâncare. În schimbarea pe care am făcut-o și despre care vă povestesc imediat, aș mai vrea să includ un aspect: frica. Frica de boli. Am ajuns în ultimii doi ani, treptat și în subconștient, să realizez care sunt cele mai importante lucruri în viață, aici pe Pământ… defapt, toate aceste lucruri importante se concretizează în unul singur: iubirea. Iubirea dintre oameni este singura care contează, a contat și va conta, restul este can-can. Și cum putem iubi un om mai mult? Dacă este sănătos, îl putem iubi fizic timp mai îndelungat… adevărat că unii oameni nu se nasc sănătoși, dar majoritatea se nasc sănătoși. Tot adevarat este că cei care n-au fost tocmai norocoși la naștere, apreciază sănătatea și ideea de a trăi sănătos muuult mai mult decât cei care s-au născut sănătoși. Noi, cei care ne-am născut fără probleme de sănătate sau cu unele probleme minore, ne batem joc de noi, de corpul nostru și de iubirea celor dragi nouă. Noi, cei sănătoși ne creem singuri problemele de sănătate, crezând că nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Așa am crezut și eu, până când am leșinat, prima dată și ultima dată în viața mea, până acum. Tăria de caracter și forța nu m-au lăsat să leșin „complet” ci partial și astfel am văzut o imagine de ansamblu a ceea ce reprezintă rezultatul unui șir de alegeri greșite… Totul a început când stăteam în biserică în picioare, pe tocuri. Merg pe tocuri de 8 ani în continuu și n-am avut o problemă, dar statul în picioare cu spatele drept , cu pieptul înainte, pe căldură, după ce am stat cu coloana în poziție cocoșată 2 luni… mi-a pus capac. Am simțit o durere puternică, ca de masaj în zona lombară și oricât am încercat să îmi schimb poziția spatelui nu trecea… am vrut să stau jos, dar n-am vrut să o dezamăgesc pe verișoara mea și mai mult, orgoliul îmi spunea că n-are cum să îmi fie rău de la căldură, eu trebuia să mai rezist. Dar durerea a devenit foarte insuportabilă. Apoi am auzit vântul, în biserică. Era un vânt rece și parcă a început să țiuie ceva de undeva și parcă vocile se auzeau de departe. Brusc, covorul de sub picioare a început să pară atât de… moale, vroiam să mă întind pe el, ca acasă… apoi mi-a fost cald, ca și cum îți pierzi respirația atunci când alergi, așa că am ales să mă întind. Mi-am dus mâna la frunte și m-am lăsat în jos. Defapt eu cădeam, iar tata, care era la 4 metri în spatele meu m-a văzut, iar eu căzând l-am văzut cu coada ochiului și l-am strigat știind că vine. Doar că nu l-am strigat în realitate, defapt n-am scos o vorbă: eu în subconștient l-am chemat, iar el văzându-mi gestul de a duce mâna la frunte a țâșnit spre mine. Apoi am atins covorul, sau așa am crezut, căci era ca într-un vis: eu priveam de departe și lumea în jurul meu forfota. S-a făcut lumina de la o ușă mai puternică, orbitoare. Cineva a strigat „sună la 112”, oamenii strigau, iar eu eram foarte curioasă oare ce naiba se întâmplă acolo, unde a ajuns nunta?? Eu mergeam spre ei dar nu înțelegeam nimic și vroiam să aflu mai mule, așa că eram cu ochii holbați și mergeam cu fluxul de oameni spre ieșire. Am ieșit spre lumină, și s-a făcut liniște și cineva mă mângâia.. era foarte bine. Dar de ce era atât de liniște până la urmă?? Și atunci mi-am zis că trebuie să mă trezesc din vis. M-am trezit pe bancă, în fund. Imaginea din jurul meu, oamenii, lumina orbitoare de la soare, totul a devenit încet din blur, clar. Știi tu, ca și cum te trezești dimineața, atunci când visezi dar te forțezi să mai adormi pentru că visezi ceva fain. Așa mă trezisem eu dintr-un vis în care mă forțasem să mai stau, ca să văd ce se întâmplă, iar lumina m-a trezit. Revenind, m-a trezit și frigul și nervii: cineva tocmai mă plesnise când eu m-am trezit. I-am oprit mâna cu o viteza pe care n-am știut că o am și i-am pus palma în față mamei, care stătea în fața mea și urla. I-am pus palma în fata, în „stop” să facă liniște. Iar de aici vă povestesc ce s-a întâmplat cu adevărat, iar nu în capul meu: Leșinasem, tata m-a prins înainte să ating covorul pufos, m-a întors invers și a fugit spre ușa bisericii. Oamenii strigau să se sune la 112 din cauza mea, iar eu mergeam cu fluxul de oameni pentru că tata mă ducea după ei și printre ei. S-a făcut frig în vis pentru că defapt cineva m-a udat cu apă din cap până în picioare. Și defapt nu m-a mâgâiat nimeni. ci am primit câteva palme sănătoase de la tata, de-mi întorceau capul dintr-o parte în alta. Cel mai tare s-au speriat ai mei pentru că n-am închis un ochi, ci toate secundele am stat și m-am uitat la ei și îi auzeam. Tot de aceea nu și-au dat seama când mi-am revenit, căci doar pentru mine imaginea se clarizase din blur, pentru ei însă, eu rămăsesem la fel, cu ochii larg deschiși. Am băut apă, tremurând. Nu pentru că leșinasem, mă rog, visasem, ci pentru că îmi venea să râd. Sincer, am considerat-o pe loc cea mai tare realizare a mea, deși mama îmi ținea predici și toate neamurile roiau în jurul meu. Cum să leșini și să fii… atât de conștient de toate și să știi că poți să te trezești din vis, dar vrei să vezi ce se mai întâmplă? :)) Am aflat mai apoi că totul se datorează implicit, sinesteziei. Sinestezia este o boala(zic ei) care naște talentele(zic eu). Talentul meu la desen, viziunea, subconștientul, toate derivă din sinestezie. Visez vise foarte lungi, le visez defalcate pe toată perioada nopții și le reiau de unde am rămas, ca un film. Eu mă trezesc din vise când vreau, nu ele mă trezesc pe mine. Așadar, nu cred că eu mai visez… cred că dorm și mă joc cu imaginația și psihicul, căci citind mai multe studii despre vise, am aflat că cele tipice sunt de scurtă durata și sunt neprevazute, iar în cazul meu nu este așa. Nu cred că voi mai putea visa vreodată în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu o mai fac de foooarte mulți ani, însă se pare că antrenez conștiința în somn, ceea ce este tare, spun eu. Îmi amintesc „vise” ca pe întâmplările reale, deși nu le-am scris niciodată, nu s-au întâmplat niciodată, ci mi-au rămas ele întipărite în memorie. Sinestezia îmi conduce viața, mi-o organizează și tot ceea ce știu sau am învățat vreodată este.. clasificat pe culori, mirosuri, sunete, în timp și în spațiu. Unii spun că timpul nu există, ci a fost inventat, că nu există material. Dar eu îl simt și îl simt cum curge, mai degrabă îl simt zgâriindu-mi spatele dacă l-aș putea descrie, iar când mă gândesc la el mi se face frig. Interesant nu?? Ei bine sinestezia m-a abandonat în ceea ce privește mâncatul și sportul, dar m-a făcut să văd ce este cu adevărat important în viață.

Black-out-ul sau visul despre care v-am povestit mi-a arătat cât este de important… să trăiești înconjurat de oamenii care te iubesc. Mi-a arătat cât de tare îi afectează pe cei din jurul nostru sănătatea noastră. Începând de atunci, probabil fără să mă gândesc în special la asta, am început să citesc despre boli, de la cele mai rare la.. cele mai extinse. Așa am dezvoltat o credință proprie, pe care o voi urma și om trai și om vedea: Timpul în care trăim și setea de bani, dezumanizarea și setea de putere a unora, ne omoară pe noi ceilalți. Nu sunt om de știință, dar după câte am citit, concluzia ar fi cam asta: E-urile, viciile, carnea din magazine și procesarea produselor alimentare ne omoară. Un om bătrân a spus la televizor ceva interesant: „Ați văzut voi girafă să moară de cancer?” Hm.. poate că evul mediu a fost epoca de aur în ceea ce privește sănătatea alimentară a oamenilor, poate că am întors spatele naturii destul, poate că am evoluat.. dar poate că am înțeles noi greșit evoluția.

De peste un an de zile familia mea nu mai mănâncă salamuri, sau produse congelate, legume din comerț sau produse ambalate. Cel puțin, cât se poate. Nu avem teren mult acasă, ba chiar foarte puțin, însă în loc să fi plantat flori anul acesta am plantat roșii, cartofi, castraveți, morcovi, dovlecei, pătrunjel, fasole și ardei. Un fir, un cuib din fiecare și tot anul am mâncat 80% din ele. Carnea își mai găsește loc în alimentația mea doar de 1-2 ori pe săptămână, iar lapte bau zilnic cam 2 căni. Și asta nu de obligată, ci pur și simplu. Am ratat atâtea culori, în ultimii ani, atâtea vitamine… am dat cu piciorul în propria sănătate fără resentimente până când corpul a intervenit și mi-a arătat că nu se mai poate.

După Iunie anul acesta, când am atins cele 57 de kg și am avut o perioadă mai… depresivă (în capul meu, căci în realitate nu erau motive), am luat o decizie de moment: m-am aruncat cu capul înainte și am mers la sală. Am pus mâna pe cleanță să intru și… a fost închis. Am vrut să abandonez, m-am simțit ca o… nu știu, în plus. Dar le-am scris celor de la sală pe Facebook și m-au chemat să vorbim pe la ora 5. Hm, din moment ce mi-au răspuns trebuia să merg, nu?

Le-am spus că sunt sedentară și că m-am îngrășat 9 kg într-un an. Le-am spus că nu știu dacă mă voi acomoda printre fetele care-și fac selfi-uri in oglinda și mi-au răspuns că aici la sală se muncește, nu se vine cu fițe. Le-am spus că nu știu ce ar trebui să mănânc și mi-au spus să mănânc carbohidrații înainte de sală și proteinele după. Atât. Scurt și la obiect. Tata a fost cel mai fericit că (așa cum spune el) „am început să fac puțină mișcare”.

Un pas important: hainele de sport!

Am intrat apoi pe net pe Uniconf Lenjerie și mi-am luat 4 bustiere sport viu colorate, pe care le pot combina după pofta inimii cu colanții 1/2 din bumbac și am mers la sală.

Doar că în realitate n-a fost tocmai atât de simplu… Prima data la sală a fost un calvar. M-am întrebat din 5 în 5 minute ce caut eu acolo… Aveam impresia că toată lumea se uita la mine, n-am știut unde să mă așez în sală, n-am știut că trebuie să îmi iau saltea și gantere, oh și minge și bosu și bară cu greutăți… N-am știut că nu trebuie să-mi pun apă minerală cu mine, dar am aflat pe pielea mea atunci când îmi venea rău după ce o beam și făceam abdomene. N-am știut că e normal să îți tremure fiecare centimetru din corp după efort și cel mai important, n-am știut că e normal să stai 3 zile în pat pentru că EFECTIV nu te poți ridica din el, decât cu ajutor..

Dar am reușit să mă țin de sală și de programul claselor, am reușit să mă adaptez și am început să văd totul cu alți ochi… Sincer, n-am întâlnit niciodată persoane atât de faine, femei atât de deschise și de plăcute! Am început să iubesc legumele mai mult decât am făcut-o în ultimul an, să le consum cu plăcere și în cantități mici și să dezvolt o repulsie temperată (benefică spun eu) pentru carne. Pur și simplu nu știu cum am putut să mănânc orice în lunile ce au trecut, iar acum să nu simt vreo poftă sau vreo dorință în a o face din nou. Desigur că am și eu obsesiile mele… de exemplu eu nu am probleme cu zahărul pentru că nu mă atrage în mod special, însă sunt înnebunită după sare. Dar, lupt cu pofta mea cu ajutorul castraveciorilor cornișoni și a supei. 🙂

Și, dacă tot am ajuns la capitolul mâncare sănătoasă, vă mai spun ceva: Singura, efectiv singura dietă care funcționează dacă vrei să slăbești sănătos, este mâncatul din 3 în 3 ore adică de 5 ori pe zi. Câte puțin, însă orice. Împreună cu 5 alarme repetitive pe telefon de la 8 dimineața la 8 seara și motivația primită de la oglinzile wide din sala de sport, am reușit să revin la 53 de kg, în 2 luni, adică să dau jos (și să nu le mai pun înapoi) 2 kg pe lună. Asta mâncând orice, dar în cantități mici. Însă, ceea ce nu îți spune nimeni este că vei stagna, dacă îți propui doar să slăbești. O perioadă, corpul își va menține greutatea atinsă, iar apoi vei mai slabi. Dacă însă vei continua cu sportul, vei începe să crești în greutate, asta pentru că un kg de mușchi este mai dens decât unul de grăsime. Rezultatul? O ținută suplă și tonifiată dar un corp mai greu, însă cine nu își dorește asta??

Iar acum să vă spun cum mă simt: Superb! Incredibil, minunat! Mie îmi place să combin exercițiile de bicicletă cu cele pentru tonifiere și ador să merg dimineața la ora 9 la sală. La început am mers de 2 ori pe săptămână, dar acum merg și zilnic. Într-un timp atât de scurt, rezultatele se vad cel mai bine la brațe, la talie și la gambe (care din cauza pantofilor cu toc au fost cele mai în forma atunci când m-am apucat de sală). Abdomenul s-a aplatizat, brațele au prins formă iar picioarele au devenit mai ferme. Și asta într-un timp atât de scurt și la prima vedere. Starea de spirit mi s-a îmbunătățit și mă simt foarte optimistă, în general. Deși 4 kg nu fac o diferență atât de mare pe cântar, oglinda zâmbește, așa cum o făcea mai demult. Nu-mi mai doresc să ajung la o greutate infimă, îmi doresc să arăt din ce în ce mai bine la greutatea mea ideală. Ah, și îmi doresc să îmi măresc garderoba sport, căci hainele viu colorate, mulate și din materiale de calitate îmi mențin motivația la apogeu!

Concurs!

Lenjeria din bumbac, fie ea intimă, de corp sau sport, este foarte importantă în garderoba oricărei femei care are încredere în ea însăși și determinare. Și pentru că știm cât de important este să te simți bine în pielea ta, Uniconf și cu mine ți-am pregătit acest concurs:

[infobox color=”#cfffa3″ textcolor=”#000000″]

1. Distribuie (SHARE) link-ul următor pe profilul tău de Facebook → https://www.facebook.com/RoxiRoseBlog/posts/578263442346425
2. Apreciază (LIKE) paginile Uniconf și Roxi Rose pe Facebook.
3. Spune-ne aici pe BLOG, într-un comentariu care a fost cea mai importantă schimbare sau decizie pe care ai făcut-o sau luat-o în viața ta și menționează link-ul profilului tău de Facebook în comentariu.

[/infobox]

Poți câștiga un voucher de 50 de lei + transport gratuit prin tragere la sorți pentru cumpărături pe www.uniconflenjerie.ro! Nu uita să scrii și link-ul profilului tău de Facebook în comentariu, ca să te putem anunța în caz că vei câștiga. 😉 Vom anunța câștigătorul în 22 Septembrie, însă până atunci vă dorim succes!

What I usually wear:

Uniconf bustier – HERE

Uniconf short leggings – HERE

H&M easy-dry top – similar HERE

Pandora leather bracelet – HERE

Adidas shoes – cycling / H&M shoes – toning HERE

Swarovski small earrings – HERE

Cu Drag,