Expoziţie de artă dulce ca ciocolata la Shopping City Timișoara
În lună de sărbătoare, Shopping City Timișoara continuă surprizele aniversare. În perioada 26 martie – 1 aprilie, vizitatorii sunt invitaţi la un eveniment inedit și savuros, deopotrivă: o expoziţie de ciocolată inspirată din mitologia greacă. 8 statuete, copii ale clasicelor piese de artă precum Venus din Milo, Hera, Afrodita, Eros şi chiar un înger, au fost sculptate integral din ciocolată de 54% cacao. Fiecare dintre ele are o înălţime de aproximativ 1,60 metri, iar o singură lucrare poate cântări până la 130 de kilograme!
Pentru iubitorii de artă, expoziţia va include și o serie de activităţi creative si amuzante, care le va permite să descopere potenţialul nebănuit de artistic al ciocolatei. Vizitatorii vor putea să picteze cu ciocolată si vor descoperi pe parcurs modul în care diversele sortimente şi mixuri pot genera o paletă largă de nuanţe si texturi. Cei prezenţi vor avea, de asemenea, ocazia de a degusta sortimentele de ciocolată din expoziţie.
Fie că este vorba de artiști amatori sau profesionişti, oricine este binevenit la aceste activităţi, mai ales copiii, care îi vor putea pune la încercare imaginaţia și talentul de colorat cu ciocolată, în cadrul atelierelor interactive. lar pentru cei cuceriţi de gustul artei, va exista și posibilitatea achiziţionării de ciocolată pentru acasă. Mai multe informaţii pot fi descoperite AICI și pe pagina de Facebook Shopping City Timișoara.
Sper că am reușit să vă dau idei despre ce anume ați putea face în acest weekend, dat fiind că tot se anunță unul ploios 😉 Eu am trecut deja pe acolo și am gustat din diverse tipuri de ciocolată, unele fiind portocalii sau chiar verzi.
Cu drag,