Vezi anumite piese vestimentare pe Facebook și pe Instagram, le tot revezi și nu le poți evita, începi să te întrebi de ce toată lumea poartă astfel de haine, iar în momentul în care cineva apropiat poartă respectivul stil, vrei și tu!
Așa se face că am început să-mi doresc să port și eu o pereche de jeanși pană cu flori cusute pe ei și cămăși albe sau albastre cu umerii goi. Cunoașteți stilul, sunt sigură. De când a dat puțin căldura face ravagii pe net, pe WeHeartIt în special.
În urmă cu o săptămână, o fată tare drăguță m-a contactat pe Intagram în legătură cu noul ei magazin online, Royal Bluetique de pe Facebook. De fiecare dată când primesc câte o propunere de colaborare îmi aloc puțin timp de stat și cercetat: de la cine vine propunerea, în legătură cu ce produse și dacă colaborarea în sine mă va face să mă simt confortabil. Ultima întrebare contează cel mai mult, iar răspunsul său este de cele mai multe ori motivul pentru care refuz o grămadă de colaborări. Inner peace is everything, ya know??
Revenind, vă spun că cel care a zis că moda se repetă avea mare dreptate… Când am scos hainele din pachet, jeanșii pană cu talie înaltă și cămașa cu catifea pe umeri, mama s-a uitat la mine și a zis, uimită: „Adică blugii din poza de la munte sunt la modă?!” „Au fost atunci și sunt și acum.” i-am răspuns eu. Mama vorbea despre o fotografi din anii ’80 unde ea și tata erau la munte, iar ea era îmbrăcată într-o pereche de jeanși pană exact ca și cei de mai jos (însă fără flori) și un tricou alb oversized. Tare, nu?? Dovadă că da, moda chiar se repetă! …și eventual se mai și reinventează. 😉
Am profitat de vremea cu soare (dar rece) și mi-am purtat blugii pană cu flori și cămașa cu detalii din catifea pe umeri la premiera Fast & Furious 8 „The fate of the furious” care a avut loc la CinemaCity Shopping City Timișoara. Pozele așadar, le-am făcut înainte de film, în timp ce soarele apunea și o lumină rece dar frumoasă se lăsa încet peste oraș. Ziua respectivă a fost despre albastru: despre noile trend-uri, despre filme noi și despre energie!
Jeans & Shirt: Royal Bluetique
Seducătoare lady, cool look!