Salutări calde de aici, din spatele codurilor și a miilor de pagini juridice! Mă simt de parcă am venit din străinătate, de parcă nu ne-am văzut de secole… nici nu pot să vă spun ce mult îmi era dor să vă scriu.
Iubesc luna Februarie ? Este singura perioadă din an în care ard de nerăbdare să port roșu, grena, burgundy, peach, roz și ce alte derivate mai are culoarea roșie. Însă, în acest an perioada cu inimioare se întrevede cam aglomerată pentru mine, fapt pentru care îmi doresc să fiu „supportive” cu toate femeile care își vor petrece ziua îndrăgostiților printre cărți sau la birou! ?
Cei de la WomanFashion.ro mi-au făcut o surpriză de milioane, pe care am decis că o voi folosi de Valentine’s Day în acest an. Este vorba despre o rochie superbă (puțin spus), de-o culoare închisă: un burgundy romantic și misterios. Croiul rochiei mă face să cred că am să o port des, în special la facultate, căci rochia are un aer office extrem de stilat!
Se vede cu ochiul liber, doar din fotografii, că rochița grena este croită superb, dintr-un material gros și opac, care nu se șifonează. Are un decolteu exact așa cum îmi place mie, modest, iar lungimea și crăpătura de pe picior au dimensiunile potrivite. Înțelegeți acum de ce îmi place așa mult, nu??
Și mai e o chestie… În ziua de azi, sunt atâtea site-uri fantomă care trimit numai lucruri urâte care nu seamănă deloc cu realitatea, însă WomanFashion.ro mi-a întrecut așteptările. Produsele se văd bine în fotografiile de pe website-ul lor, însă sunt și mai frumoase în realitate, astfel încăt rochia mea m-a convins că merită fiecare leu. 🙂
Cu ce purtăm culoarile închise? Cu culori deschise, logic! Pentru machiajul meu am mizat pe nude și pe un eyeliner colorat. Ei bine, nu chiar eyeliner, căci am folosit rujul Bewitch Me de la Sephora. Am observat că nuanța rujului se potrivea cu rochia, așa că am băgat o pensulă în ruj și mi-am făcut „codițele”. Done!? Luați asta ca pe un sfat: Nu dați bani pe eyelinere colorate, improvizați din rujuri 😉 Așa, o să vă rămână mai mulți bani pentru ciocolata de Valentine, căci eu personal plănuiesc să-mi fac provizii de pe acum… just in case.
Ah da! Mai voiam să vă arăt câteva dintre hainele extraordinare de pe WomanFashion.ro pe care vi le recomand pentru Valentine’s Day:
Frumoasa rochia si prezentarea pe care i-ai facut-o . Convingatoare !
? Te pup!