“Why do we like being happy?”
Melodia de mai sus am descoperit-o foarte recent, pentru că, spre rușinea mea, timpul nu-mi mai permite să ascult radio, să mă uit la TV sau alte cele. Este o melodie frumoasă, cred că vocea feminină altfel decât celelalte și influențele indiene o fac să fie așa… Totodată am aflat că este foarte comercială, adică exact acel gen de melodii care nu-mi plac. Și totuși, de fiecare dată când o voi asculta îmi va face plăcere, pentru că mă va duce cu gândul la evenimentul ce tocmai a trecut, evenimentul unde am ascultat-o pentru prima dată.
Era data de 6 Mai când am scris primul articol despre AMG & DreamCars Roadshow, un eveniment de anvergură, organizat de Mercedes-Benz România și găzduit în premieră națională de Casa Auto Timișoara. În 7 Mai, mă găseam în fața Mall-ului făcând fotografii celor 13 modele Mercedes, fie ele AMG sau nu. Însă atunci nu mă gândeam că totul avea să fie atât de… frumos.
Majoritatea oamenilor ar considera că “frumos” este un cuvânt prea clasic, prea ușor de poziționat ca adjectiv într-o propoziție, un cuvânt care nu mai transmite nimic, însă eu nu sunt de aceeași părere și nu există un alt cuvânt mai potrivit pentru ceea ce urmează să vă povestesc.
În prima zi a evenimentului am condus două mașini “de încălzire”, un A 45 AMG și un E Cabriolet sofisticat. Totodată, am cunoscut 3-4 persoane dintre organizatori, care m-au făcut să mă simt parte din echipă, chiar dacă eu n-am fost decât un colaborator, chiar dacă ajunsesem de numai o oră la locul evenimentului. Ziua a trecut foarte repede, lăsând loc nopții în care, eu stăteam și lucram la articolele despre mașinile conduse, editând imagini, alegând melodii și scriindu-mi părerile. Și așa, luându-mă prin surprindere, ziua a doua a venit mai repede decât mă așteptam…
Cea de-a doua zi, m-a găsit din nou cu aparatul foto în mână, alături de Ștefan, printre frumusețile mecanice adormite, căci majoritatea erau destinate numai expoziției. M-am urcat la volanul unui GLA 45 AMG și al unui CLA 45 AMG. De această dată, soarele mult prea fierbinte m-a trimis rapid acasă, unde am continuat să scriu despre experiența la volanul celor două mașini. Până atunci, evenimentul în sine mi s-a părut bine organizat, într-un mod clasic. Cea de-a treia zi însa, avea să schimbe totul.
În a treia zi, dimineața la ora 8:30, la Club Epic, echipa organizatorilor, colaboratorii și participanții la Roadshow aveau întâlnire. Pentru mine, ora a fost perfectă, pentru că îmi place trezitul devreme, în special vara. Ajunsă acolo, am fost poftită în sala de conferințe, unde la ora 9:00 era programat un briefing, în ceea ce privește activitatea din acea zi.
Briefing=Sesiune de informare
Primele vorbe ținute de conducerea Casei Auto din Timișoara, au fost destinate descrierii evenimentului în ansamblul său dar și informării celor 22 de participanți(șoferi) cu privire la strategia de schimbare a loculrilor în mașini, în timpul traseului. Pentru ca fiecare participant să poată fi șoferul fiecărei mașini, coloana(caravana) trebuia să se oprească de 21 de ori în cei aproximativ 200 km cât au fost între Timișoara-Arad-Recaș-Timișoara. La fiecare oprire, fiecare șofer devenea pasagerul aceleiași mașini, în timp ce acesta din urmă devenea șoferul mașinii din spate. Aceste informații i-au făcut pe șoferi să devină mai serioși, căci se vedea acest lucru în comportamentul fiecăruia. Imediat după cuvintele conducerii, în fața participanților s-a prezentat Florin Staici, pilot de renume și profesor de Defensive Driving. Astfel, câteva informații succinte despre condusul preventiv au fost acordate participanților, printre care poziția corectă la volanul automobilului. În acele momente mă simțeam norocoasă, acesta fiind primul lucru pe care mi l-a spus instructorul de la școala de șoferi. Pe de altă parte, consider că informațiile despre condusul preventiv ar trebui să se afle în bagajul de cunoștințe generale ale fiecărui om ce posedă un permis de conducere. Tocmai pentru că realitatea nu se află în concordanță cu ce am spus acum, Florin a fost prezent la eveniment, pentru a se îngriji de aceste aspecte. Datorită cuvintelor lui, am observat la fiecare participant o stare de nerăbdare, păreau că sunt inundați de adrenalină și păreau să fi intrat mai tare în joc. În sală, echipa de organizatori a avut grijă de tot, chiar și de amănunte cum ar fi servirea participanților cu o cafea și un “bună dimineața!”.
După ce s-a coborât în parcare, fiecare șofer și-a ocupat locul și a început propriu-zisul eveniment pe drum. Iar de aici, știți povestea din punct de vedere obiectiv, din celelalte articole. Subiectiv vorbind, eu m-am simțit foarte bine! Călătoream cu 11 mașini răpitoare în față(sau în spate, depinde de caz), fotografiam elemente ce mă inspirau și trăiam clipa! Îmi place să conduc și să călătoresc, dar mai mult îmi place să călătoresc conducând! Tot în ce-a dea treia zi, am condus un monstru, anume AMG GT S. Am avut plăcerea să îl testez pe circuit, la îndrumările unei persoane pe care de altfel, mă bucur că am ajuns să o cunosc, Mario. De cealaltă parte, Florin punea în mișcare sângele participanților: aveau să conducă mașini de sute de cai putere pe un circuit încâlcit, deci aveau nevoie de motivație, determinare și seriozitate!
Ziua 4 a fost asemănătoare cu cea precedentă. În ambele zile am ajuns și la cramele Recaș, un loc pentru profesioniști, zic eu, căci de la aspect la mâncare și vin, totul a fost perfect, întrucât plănuiesc să mă întorc acolo, odată. În ziua aceea, briefing-ul și pregătirile de plecare s-au petrecut la Bastion, în club The Sound, un local foarte primitor, foarte stilat, unde de asemenea, plănuiesc să mă întorc, dar după ce îmi găsesc o melodie de cântat pentru Karaoke! În acea seară, pe ploaie dar și pe uscat, am condus alte două mașini. Când mi-au dat cheile, știau ei oare că una dintre cele mai mari plăceri ale mele este condusul seara..?
În a cincea zi, ultima, totul s-a petrecut prea repede! Am testat toate mașinile care au rămas de testat, le-am condus acolo unde-mi place cel mai mult, în orașul nebun! Iar atunci când ar fi trebuit să plecăm, totul a devenit de 10 ori mai bine: Rămăsese un loc liber în Roadshow-ul din acea zi, fapt pentru care Ștefan primise un badge cu numele său, iar eu aveam să îl însoțesc, în mașinile care aveau mai mult de 2 locuri. Aveam să mai simt o dată, de bun-rămas, fiecare mașină! Vremea a fost incredibilă! A reușit să creeze un carusel de senzații, provocând șoferii la fel și fel de condiții de condus: apus luminescent, ploaie torențială, carosabil umed, drum uscat, toate! De altfel, drumul din ultima zi de Roadshow a fost mai lung decât primul.
Și totuși! Am cunoscut 11 mașini diferite, fiecare cu personalitatea sa, fiecare cu mecanismul său. Mi-au plăcut toate, le-am înțeles. Să conduci, nu înseamnă să apeși accelerația, însemnă să simți, să fii una cu mașina și să trăiești la maximum fiecare clipă.
Când conduci ești și echipă și lider în același timp!
Am văzut acest lucru și am văzut pasiune și iubire de viață în fiecare dintre oamenii pe care i-am cunoscut: În conducerea și în organizatorii care au construit totul de la 0, în Florin, în Mario și în Norbert, în doamnele de la Casa Auto care ne așteptau la destinație de fiecare dată, în participanți precum Tinu sau Crăciun! Evenimentul a triumfat printr-o organizare perfectă și prin seriozitatea cu care a fost privit fiecare detaliu, s-a impus prin excelență. Înainte de activitatea în sine, am găsit oameni pentru care cuvântul orgoliu nu există, oameni care și-au adus fiecare aportul acolo unde se pricep cel mai bine. Am fost 5 zile într-o atmosferă caldă și primitoare, în interiorul unor oameni pe cât de profesionali pe atât de simpli, în jurul unor persoane de la care ai ce învăța, persoane cu care ți-e drag să vorbești. Mi-au spus “noi nu suntem organizatori de profesie”, însă pun pariu că m-au mințit, pentru că evenimentul a arătat cu totul altceva…
Am ales să scriu acest articol pentru că așa am simțit, să spun celor ce nu știu, că încă mai există oameni de cuvânt, serioși și cu coloană vertebrală, am vrut să transmit câteva idei sincere din interior, așa cum ambalajul de rețele sociale nu o face.
Joi, la câteva zile după eveniment, am avut onoarea să mă aflu în aceeași încăpere cu toți, nu la muncă, ci la relaxare! În The Sound, am avut parte de o noapte de calitate, cu discuții interesante, karaoke, stil, eleganță, simplitate și glume. A fost o noapte care a mai adăugat un plus de melancolie întregului…“chiar se terminase..?”
În dimineața de vineri, m-am trezit cu un nod în gât. “Da, a trecut evenimentul, caravana e probabil, în drum spre celelalte orașe ale țării, deja.” Dar mi-au rămas atâtea! Mi-au rămas sentimentele noi ca și cele oferite de GT S, mi-au rămas citate spuse de cei pe care i-am cunoscut, mi-au rămas numai gânduri bune, vorbele frumoase ale lui Cornel, o grămadă de cunoștințe și de prieteni și… câteva amintiri.
În prima zi am primit de la Cornel o broșă, cu un diametru de aproximativ un centimetru, având sigla Mercedes. Cineva m-a întrebat atunci “De ce este așa mică?”, iar eu i-am răspuns: “Tu ști ce este o Pitică Albă? Interesează-te și întreabă-mă după aceea.” O Pitică Albă este o fostă stea cu diametrul de obicei de un centimetru dar cu masa muntelui Everest; așa și această broșă: Mică, dar încărcată de momente unice, încărcată de respectul meu pentru oamenii pe care i-am cunoscut, încărcată de amintiri. Pe lângă broșa MB, am primit și eu, ca și participanții la Roadshow, un cadou, un vin spumant și un set espresso AMG Vintage:
“Simplitatea este o calitate a oamenilor mari.” -George Muntean
Hope you enjoyed our first video!
Usefull links:
All 12 articles written on this Blog, about AMG & DreamCars Roadshow
Roxi Rose Blog – Facebook page
Ancira Adeon -Contrast&Co- Photography
Cu drag, emoție și sinceritate,
Roxi Rose.
Foarte interesant articolul si foarte reusite pozele. Felicitari
Salut, Maya! Mulțumesc frumos! 😉