Office Inspiration

„Acasă este locul unde, când trebuie să te duci, trebuie să te primească înăuntru.” -Robert Frost

Mhmm, exact așa. Doar că citatul de mai sus se aplică și pentru locul de muncă. Vreau să spun că atunci când eu mă duc la birou, nu simt nimic diferit decât un alt sentiment cum că am intrat în camera mea de acasă, atât de bine mă simt acolo! Asta deoarece am investit timp în decor și în amenajările interioare din birou, interesându-mă despre diverse tehnici de a face „rai din ce ai”. Mă refer aici și la timp investit pentru administrarea corectă a resurselor financiare, deoarece atunci când începi o afacere sau când vrei să o pui pe picioare mai bine, nu dispui mereu de resurse bănești interminabile. Motiv pentru care am încercat să îmbin cum am știut eu mai bine spațiul în care urma să îmi desfășor activitatea (așa cum se găsea el amenajat în alb curat și gri pestriț), canapeaua albastră pe care am vrut să o duc acolo și alte mici detalii care să creeze o atmosferă primitoare fără a încărca spațiul și fără a deturna echilibrul de culori de acolo.

Cred cu tărie așadar în calitate. Aș putea spune că mă refer doar la ceea ce privește decorațiunile interioare de la birou, însă aș minți. Calitatea primează asupra cantității mereu și uneori, primează și asupra prețului. Cumpărăturile inteligente se realizează atunci când îți aloci timp pentru a studia prețul pieței pentru un anumit produs sau serviciu și reușești într-un final să identifici cel mai bun raport calitate-preț-rapiditate. Tot ceea ce vă povestesc eu aici, aplic în viața reală fără excepție. Pe mine nu mă vei vedea să cumpăr un produs la preț întreg pur și simplu, să plătesc și transportul sau să mă arunc să cumpăr de pe primul site care îmi apare în Google. Eu cumpăr investind timp pentru a mă documenta bine bine despre piață și contra-cost, sfătuiesc și alți profesioniști despre procesele de cumpărare inteligente pe care le pot întreprinde. Desigur că, dacă nu ți-ai dat seama deja, vorbeam despre cumpărăturile online, deoarece în toată experiența mea de „cumpărător”, sunt numărabile pe 2-3 degete cazurile în care un magazin real este în stare să întrunească condițiile mele de cumpărător inteligent și pretențios, motiv pentru care nu vorbim despre shopping-ul live (nici acum, nici altă dată. Cel mai probabil).

Așadar, ca om de afaceri, pentru că așa mă numesc, fac doar cumpărături calitative-rapide-profitabile. Iar atunci când vine vorba de site-uri cu decorațiuni interioare care să întrunească toate condițiile mele, pot recomanda doar wishmag.ro.

Wishmag.ro este un magazin online de decorațiuni interioare, cadouri și… sau haideți să spunem pur și simplu: lucruri frumoase. Am avut norocul de a colabora cu ei pentru societatea mea și știu că de acum, dacă voi căuta vreodată un obiect util, frumos sau chiar un cadou, am să îl iau de la ei. Asta deoarece comanda se plasează extrem de ușor la ei pe site, în aproximativ 2-3 minute cu tot cu completatul datelor de livrare, sau chiar telefonic. Adică exact așa cum am eu nevoie… pentru că vedeți voi, fiecare zi vine cu noi provocări și schimbări de planuri de ultimă oră și nu pot să îmi permit să petrec timp prețios pe magazine online încurcate și care se mișcă greu (mă refer atât la server cât și la livrări) :)) Deci nu. Nu am timp de așa ceva, dar nici nu pot da la schimb rapiditatea pe neseriozitate sau prețuri dubios de mici (care trădează de la o poștă calitatea lipsă a produselor). Așadar wishmag.ro! Magazinul online care le are pe toate, de la calitatea „pixel-perfect” a produselor, la prețurile oneste și până la rapiditatea livrărilor, este furnizorul meu de stare de bine la birou. Și ca să vă dovedesc cât de bune sunt obiectele de la ei care îmi decorează biroul, am decis să le întrebuințez diferit decât era prevăzut în descrierea produselor, să dovedesc valența și utilitatea lor.

Vorbim așadar despre 4 produse:

  1. Biroul pliabil cu dulap inclus. Acest produs este preferat de părinții care îl folosesc în camerele micuțe ale copiilor. Eu am decis să îl folosesc la birou, pentru obiecte micuțe sau obiecte de papetărie. Camera copiilor nu este singurul loc în care putem salva spațiu ci și la birou se poate 😉
  2. Tava de bambus cu picioare. Deși ar fi trebuit să o folosesc acasă, într-o Duminică după-amiază ca să iau micul-dejun în pat, am decis să o folosesc la birou pe post de suport de laptop atunci când mă satur de stat la birou și am chef să mă tolănesc pe canapeaua mea albastră.
  3. Suportul de bambus pentru cartea de bucate. O spune și numele, acest suport ar fi trebui folosit pentru cărțile de bucate. Eu am decis să îl folosesc pentru cărțile de la Drept, ca să pot învăța, citi și sublinia mai ușor.
  4. Sticla EQUA. Ei bine, această sticlă este folosită în special de iubitorii de sport și mișcare! Eu însă, deși o iau uneori și cu mine la sală, am decis să o iau zilnic cu mine la birou. Asta deoarece, stând la calculator foarte mult și lăsându-mă purtată de diverse gânduri, uit să mă hidratez… însă uitându-mă la ea, mereu îmi amintesc să mai iau câte o gură de apă.

De când am dus aceste obiecte la birou, mă simt și mai „ca acasă” decât mă simțeam, asta deoarece îmi dau o stare de bine și îmbina utilul cu plăcutul într-un mod cât se poate de simplu. Concluzia este simplă: oricum aș decide să întrebuințez obiectele care compun sau vor compune mediul meu înconjurător, în momentul în care am nevoie de ceva, sau pur și simplu vreau să îmi fac pe plac, sun la wishmag.ro. Pentru că vedeți voi, este prea târziu să mai apreciem și susținem orice altă valoare înafară de profesionalism și seriozitate în afaceri.

P.S.: Dacă te decizi să aplici câte ceva din acest articol „office inspiration” și la tine la birou, atunci lasă-mi un mesaj și îți pot da un cod de reducere de 10%. 😉


GIVEAWAY!

concurs giveaway blog wishmag.ro roxirose

Dacă v-au plăcut produsele, vă invit numaidecât pe wishmag.ro să rămâneți plăcut surprinși de calitatea lor. Pe bune și sincer. Însă dacă dorești să îți încerci și norocul puțin, atunci îți spun că pe profilele mele și ale wishmag.ro, de pe Facebook și de pe Instagram, ai ocazia de a câștiga o sticlă EQUA sau un panou luminos personalizabil, prin intermediul unui concurs!

Ai 4 șanse de a câștiga. Adică, cu fiecare link de mai jos la care te înscrii, îți mai adaugi o dată numele în lista finală de extragere. Concursul se desfășoară pe Facebook pentru Sticla Equa și pe Instagram pentru panoul luminos, iar pe fiecare rețea socială, atât pe profilul meu cât și pe profilul wishmag.ro. Acestea sunt link-urile de înscriere și etapele pentru extra șansele de câștig:

Șansa I:

  1. Dai like paginii ROXI ROSE pe Facebook.
  2. La fotografia ACEASTA, lași comentariu cu TAG către 3 prieteni/prietene.
  3. Distribui imaginea.

Șansa II:

  1. Dai like paginii Wishmag.ro pe Facebook.
  2. La fotografia ACEASTA, lași comentariu cu TAG către 3 prieteni/prietene.
  3. Distribui imaginea.

Șansa III:

  1. Mă urmărești pe Instagram pe mine @roxi.rose.
  2. La fotografia ACEASTA, lași comentariu cu TAG către 3 prieteni/prietene.

Șansa IV:

  1. Urmărești pe Instagram pe @wishmag.ro
  2. La fotografia ACEASTA, lași comentariu cu TAG către 3 prieteni/prietene.

La final, în 16 Mai, punem toate persoanele înscrise pe toate Șansele, pe aceeași listă și extragem random doi câștigători. Așadar, fiecare șansă îți mai adaugă odată numele în lista finală, astfel încât numele tău poate apărea acolo de la 1 până la 4 ori. Iar dacă se va întâmpla și voi extrage random aceeași persoană de două ori, bravo ei! Mai multe șanse de câștig pentru cine le dorește! ?

Vă îmbrățișez și vă aștept la concurs! :*

Cu drag,

best fashion blog romania 2018 timisoara bloguri de moda bucuresti cluj napoca travel blogs europe

key2 romania Top bloggeri de beauty lifestyle Romania