Play here:

”There’s no way to really mock up or simulate what I’m doing until I’m there. An exhibition for me is not a statement but an experiment.” -Robert Irwin

„Nu există nici o posibilitate să pot prevedea sau să pot simula ceea ce voi face acolo, înainte de a fi acolo. O expoziție pentru mine nu este o întâmplare, ci un experiment.”

[ezcol_1half]

Română

În sfârșit, pe data de 11 am ajuns la Riva del Garda Italia, după multe așteptări și gânduri. Despre Riva și expoziția pe care o vă voi prezenta în curând v-am scris un mic preview AICI.

Expo Riva Schuh este cel mai mare târg de încălțăminte din Europa, adăpostind sub numele său peste 1.438 de expozanți (conform IUNIE 2016) din peste 40 de țări. Vizitatorii săi depășesc câteva zeci de mii, venind de altfel, din peste 100 de țări.”

În fine, încep prin a spune că sunt o persoană foarte ordonată, inclusiv atunci când vorbim despre somnul meu. Dorm cele 8 ore pe zi pentru că ele îmi asigură alte 16 ore pline de productivitate. În seara de 10 Iunie, sau mai bine zis dimineața de 11 Iunie, n-am dormit de loc, așteptând cu ochii ațintiți la tavan să vină ora 4 să plec spre aeroport. Cred că a trecut o săptămână până a venit ora 4, așa de greu a trecut timpul în cele 5 ore pe care ar fi trebuit să le dorm. :))

Ora 6 m-a găsit deja cu centura pusă pe scaunul unui Airbus A320, cu stomacul în gât și cu gândul la Riva. În mai puțin de două ore însă, aveam să pun piciorul pe pământ din nou. Problemele mele legate de avion au apărut de abia după ce mi-am luat permisul de conducere. Atunci când conduc am controlul total asupra situației și știu care-mi este următoarea mișcare pentru că știu cum funcționează mecanic o mașină. Mă cuprinde panica atunci când mă gândesc la faptul că nu am controlul avionului în timpul zborului și simt că mi se înmoaie picioarele la fiecare turbulență. Știu că sunt normale, dar din ce cauză s-au întâmplat acum? De ce a virat pilotul, iar și iar..? Aceste întrebări mă paralizează psihic pentru că îmi las viața la îndemână unor piloți, la îndemâna unor oameni extrem de bine antrenați, nu zic nu, dar totodată în mâinile altcuiva

Am petrecut aproape 3 ore pe drum spre Riva del Garda. Defapt spre Nago, căci hotelul nostru ( Hotel Forte Charme ) se afla în Nago – Torbole. Dar, despre hotel va pregătesc în curând un articol separat. Drumul poate n-ar fi durat atât de mult dacă n-am fi prins un accident pe autostradă, dat fiind că la întoarcere am ajuns la aeroport în fix 2 ore.

Ajunsă la hotel am rămas plăcut impresionată! Pe măsuță se afla o atenție din partea organizatorilor, care sinceră să fiu, mi-a luminat ziua mai tare. 😉 Am făcut un duș rapid și am început să mă pregătesc pentru evenimentul cocktail de bun venit la care trebuia să fiu prezentă la ora 6. În timp ce mă pregăteam mă cuprindeau emoțiile… Mă gândeam la Viviana Sbarra, domnișoara drăguță cu care am tot vorbit prin mail-uri, mă gândeam că acuși o voi cunoaște și astfel mă întrebam oare cum arată, oare cum este în viața reală?? Mai mult, urma să mă întâlnesc cu celelalte 3 blogger-ițe: Aurelia – Franta, Tatiana – Italia și Cristina – Spania.

Timpul a trecut foarte repede iar taxi-ul mă aștepta jos, în fata hotelului. Am coborât ușor din Nago, am traversat Torbole și am ajuns în Riva del Garda cât ai clipi. Am coborât din mașină la Fraglia Della Vela Riva și am urcat treptele Clubului de Navigație până sus, pe terasă. În momentul în care am ajuns sub copertină, a început să plouă… o ploaie abundentă, care făcea ca luciul apei să devină mat. Am cunoscut-o așadar pe Viviana, o persoană extraordinar de plăcută, optimistă, zveltă… o prietenă și o profesionistă. Astfel am văzut ce înseamnă cu adevărat meseria de PR și Manager de comunicații, pentru că ea a dus înțelesul acestor termeni la un alt nivel.

Am cunoscut multe persoane la eveniment, astfel încât seara s-a dovedit a fi una foarte reușită. Astfel de seri fac oamenii să socializeze și să rămână prieteni între ei, astfel de seri ne delectează. Cât despre mâncarea locală care era așezată pe bufet.. să nu mai vorbim: incredibilă!

… Dar târgul..?

Mâine zi totul a început în forță! A venit timpul să vizitez târgul Expo Riva Schuh, așadar am avut nevoie de o cafea gigant și multă răbdare. De ce? Pentru ca locația în care s-a desfășurat târgul a fost imensă și efectiv nu a putut fi străbătută, pentru că urma să văd cam 70.000 (poate chiar o sută de mii) de perechi de pantofi care nu puteau fi cumpărate, pentru că distribuitorii urmau să își protejeze creațiile și astfel urma să-mi fie greu să fac fotografii.

Odată ajunsă la târg, am pornit pe vastele coridoare și am început să mă uit după perechi de pantofi… altfel. Și am găsit… cam odată la 3 standuri rămâneam puțin în urmă și mai făceam câte o fotografie. Dintre cele mai frumoase perechi de pantofi le-am ales pe cele de mai jos și am ajuns la câteva concluzii:

Tendințe Pantofi Primăvară-Vară 2017

  • Sandale, nu pantofi.
  • Accente de fân și sfoară la pantofii sport și casual și talpă înaltă.
  • Uni-color. Auriu-Argintiu și culori puternice, iar nu pastelate.
  • Paiete în stilul casual.
  • Crom, atunci când vorbim despre sandalele de seară.

Rezumate în câteva fraze simple, cam acestea sunt trendurile la care ne putem aștepta în următorul sezon de Primăvară-Vară în materie de încălțăminte. Informația provine din surse sigure: în primul rând de la mine pentru că am dedus trendurile după ce am scanat târgul cu ochii mei 🙂 iar mai apoi, de la Expo Riva Schuh, care sparge gheața tuturor târgurilor de pantofi. Când târgurile se țin lanț în Septembrie și prezintă noutățile pentru următorul sezon de Primăvară-Vară, ERS deja se pregătește pentru evenimentul din Ianuarie pentru colecția de Toamnă-Iarnă de peste un an. Fascinant, nu?? Acesta este punctul forte al târgului și tot acesta a fost și subiectul evenimentului de deschidere: „Schimbările continue în cronologia modei.” Mai mult, calitatea ține de timpul pe care un creator îl alocă creației… ceea ce înseamnă că distribuitorii încep să-și pregătească onorările contractuale imediat după târg, astfel încât forfota care apare între comercianți cu câteva luni înainte de lansările noilor colecții, poate fi evitată cu succes de cei care-și pun afacerea pe roate la Riva.

Singura mea tristețe a fost că, deși Italia este plină de români extraordinari, n-am dat de vreunul la târg. De aceea am redactat acest articol cum am putut mai bine și i-am îndesat o grămadă de date SEO, ca acest târg să poată fi găsit de cei care își doresc să găsească producători buni de încălțăminte. Am căutat și eu pe internet astfel de producători, însă experiența de la Riva m-a făcut să înțeleg de ce nu i-am găsit pe net: Pentru că afacerile se fac face-to-face și se negociază la sânge.

Excursia de la Riva del Garda m-a revigorat, în loc să mă obosească. Când vezi cei 460 de cai putere pe care îi vei conduce în curând ca titular de drept de proprietate asupra lor, pe străzile Italiei… n-ai cum să nu fi stârnit. Acesta este efectul Riva: îți arată că poți și că acum este timpul!

Expo Riva Schuh este atât pentru afaceriștii care doresc să-și aprovizioneze afacerea cu pantofi de calitate, cât și pentru vizitatorii iubitori de modă. Iar locația din nordul Italiei unde se află târgul, te face să te simți un om bogat, atât sufletește cât și material.

Zilele următoare vă povestesc despre Hotel Forte Charme, despre Vinurile Gino Pedrotti, despre cele mai faine două restaurante din zonă și despre cum s-a încheiat Expo Riva Schuh: Statistici.

Stay tuned!

[/ezcol_1half] [ezcol_1half_end]

English

Finally, on the 11th we arrived at Riva del Garda Italy, after many expectations and thoughts. About the Expo Riva Shuh exhibition, I shortly presented you some main ideas HERE, before the event to take place.

Expo Riva Schuh is the second largest footwear fair in Europe, covering under his name over 1,438 exhibitors (according to JUNE 2016) from over 40 countries. Its visitors exceed several tens of thousands, coming from over 100 countries.”

Finally, I will start by saying that I’m a very tidy person, including when talking about my sleep. I sleep those 8 hours a day because it provides me another 16 full hours of productivity. On the evening of June 10, or rather on the morning of June 11, I have not slept at all, staring at the ceiling and waiting for 4 am to come to go to the airport. I think it’s been a week until the 4 o’clock came, so hard seemed the time to pass during those 5 hours that I should have had to sleep. :))

6am found me already with the seat belt fastened on an Airbus A320, with my stomach in the throat and thinking of Riva. In less than two hours I had to put my foot on the ground again. My problems related to the plane appeared only after I got my driving license. When I have total control of the situation and know which my next move is because I know how mechanically works a car. I panic when I think that I have no control of the airplane during the flight and my feet soak when I feel every turbulence. I know they are normal, but why did they happened now? Why the pilot veered again and again.. These questions paralyzes me mentally because I know I let my life in the pilots’s hands, some people extremely well trained I do not say no, but still, in someone else’s hands…

I spent nearly 3 hours on the road to Riva del Garda. Actually to Nago, because our hotel (Hotel Forte Charme) was in Nago – Torbole. But I will soon prepare a separate article about the hotel. The road might not have lasted so long if we dind’t caught an accident on the highway, since I arrived at the airport on the return in exactly 2 hours.

Arriving at the hotel I was impressed! On the table lied a little attention from the organizers, which illuminated my day. 😉 I took a quick shower and began to get ready to go at the welcome cocktail event that had to be present at 6. While I was preparing myself I felt lots of emotions… I was thinking about Viviana Sbarra, a nice lady who I kept talking through emails, knowing that I will meet her in no time, and so I was wondering how she looks, how is she in real life?? More, I was about to meet the other 3 bloggers: Aurelia – France, Tatiana – Italy and Cristina – Spain.

Time passed away very quickly and the taxi was waiting for me in front of the hotel. I slided down to Nago Torbole, I crossed to the left and went to Riva del Garda in no time. I got out of the car at Fraglia della Vela Riva and climbed the stairs to the top of the Sailing Club on the terrace. When I came under the canopied it started raining… a heavy rain, which made the water surface becomes dull from shiny. I met Viviana therefore, an extraordinarily pleasant person, an optimistic one… a friend and a professional. Thus I saw what the job of PR and communications manager really means, because she led the meaning of these terms to another level.

I met so many people at the event, so the evening proved itself to be very successful. Such evenings make people to socialize and to remain friends, evenings like this delight us. As about the local food that was sitting on the buffet.. not to mention: it was incredible!

… But how about the fair?..

That tomorrow morning it all began in force! It was time to visit the Expo Riva Schuh Fair, so I needed a giant coffee and a lot of patience. Why? For that the location which held the fair was immense and actually could not be crossed, because I was supposed to see about 70,000 (maybe even a hundred thousand) pairs of shoes that could not be bought, because distributors were to protect their creations and so it was about to be hard for me to take pictures.

Once at the fair, I started to walk the vast corridors and began to look for pairs of shoes. Once at every 3 stands, I stayed a little behind and I did one photo. Of the most beautiful pair of shoes I’ve seen, I have chosen those below and came to several conclusions:

Spring-Summer 2017 shoe trends

  • Sandals, not shoes.
  • Hay and rope accents and casual and sport shoes with high soles.
  • Uni-color. Gold-Silver and strong colors rather than pastels.
  • Sequins in casual style.
  • Chromium, when talking about evening sandals.

Summarized in a few simple sentences, these are the trends that we can expect in the next Spring-Summer season when talking about footwear. The information comes from reliable sources: first from me because I deduced those trends after I scanned the fair with my eyes 🙂 and then, from Expo Riva Schuh that breaks the ice of all shoe fairs. When fairs are “racing one with another” in September trying to cover what’s new for next Spring-Summer season, ERS is already preparing for the event from January for the Fall-Winter collection for over a year. Fascinating, right?? This is the strength of the fair and this was also the event-opening topic: “The on-going changes to fashion timescales.” Moreover, the quality has to do with the time that a creator allocates to its creation… which means that distributors start honoring their contracts and prepare immediately after the fair, so that the bustle that occurs between traders a few months before the launch of new collections can be successfully avoided by those who already solved their businesses at Riva del Garda.

My only sadness was that although Italy is full of extraordinary Romanians, I haven’t seen anyone at the fair. That is why I wrote this article at its best and I shoved a bunch of SEO datas in it, so this fair can be found by those who want to find the best shoe manufacturers. I’ve searched the internet for such producers one time, but what I experienced at Riva made me understand why I have not found what I was looking for on the net: Because great businesses and their negociations are made face-to-face.

The trip from Riva del Garda reinvigorated me, instead of getting me tired. When you see those 460 horse(s)power that will soon give you ownership over them, on the streets of Italy… you how you can’t settle down! This is the Riva-effect: it shows you that you can do it and now is the time!

Expo Riva Schuh is both for businessmen who want to supply their business with quality shoes and also for fashion lovers or visitors. The location in northern Italy where the fair takes place, makes you feel a rich man, both spiritually and materially.

In the following days I’ll tell you more about Hotel Forte Charme, about the wines from Gino Pedrotti, about the best two restaurants in the area and how Expo Riva Schuh ended: Statistics.

Stay tuned!

[/ezcol_1half_end]

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (19)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (21)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (4)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (1)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (3)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (2)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (5)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (7)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (6)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (15)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (24)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (23)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (8)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (9)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (10)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (12)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (11)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (16)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (13)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (18)

expo riva schuh riva del garda italy italia producatori pantofi romania preturi mici engros targ online blogger review (17)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (10)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (11)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (13)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (9)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (8)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (1)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (2)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (3)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (4)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (5)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (6)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (12)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (7)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (14)

targ de pantofi expo riva schuh bloggers producatori pantofi scarpe fair congressi italia (15)

With Love,

semn black sign roxi rose

key2 romania Top bloggeri de beauty lifestyle Romania