Artiștii îndrăgostiți de public la Arad Open Air Festival

Cea de-a doua zi a ediției din 2019 a Arad Open Air Festival a fost una plină de pasiune și iubire atât din partea publicului, cât și din partea artiștilor, care s-au simțit excepțional la Aeroportul Internațional din Arad. Mattn, Mahmut Orhan, Vali Bărbulescu și Steff da Campo au fost printre cei care i-au purtat pe cei aproximativ 12.000 de oameni prezenți într-o călătorie muzicală de excepție.

Mahmut Orhan se simte deja ca acasă la Arad, transmițând că îndrăgește foarte tare publicul din România. Tânărul artist a oferit și de această dată un show plin de muzică bună, făcându-i pe cei prezenți fericiți cu melodii proprii precum ”6 days”, dar și cu remix-uri ale unor creații celebre precum Early Moring Dreams –  Kadebostany. 

Imediat după, pe scena a urcat mult așteptata Mattn, la concertul căreia mulțimea a vibrat pe ritmurile pline de energie. ”Pentru mine, a fost prima dată când am urcat pe o scenă din România. M-am simțit extraordinar, din public am primit un vibe foarte bun”, a transmis artista, după ce a coborât de pe scenă.   

Muzica electronică a răsunat până dimineață, făcând publicul să danseze continuu, energie care a ajuns până la artiști. ”Cea mai mișto atmosferă, cel mai frumos public, la fel ca la marile festivaluri”, a transmis Steff da Campo.

La Scena ABC, fanii muzicii ro-minimal au avut parte de sunete pline de energie pozitivă. Petre Inspirescu, Mihigh, Tulbure, Stoic au întreținut atmosfera până la orele mici ale dimineții când Herck b2b Timirash s-au completat foarte bine, făcând publicul să danseze până aproape de prânz.

Ranger Arena și Dinner in the Sky au oferit participanților posibilitatea să experimenteze lucruri noi, iar Dino Park Râșnov și Bimbo Party au oferit copiilor activități antrenante.

Arad Open Air continuă și duminică. Vor urca pe scenă mult așteptații Paul van Dyk și Markus Schulz, vedetele festivalului.

Informații despre festival sunt disponibile pe www.openairfestival.ro, pagina de Facebook a festivalului,  https://www.facebook.com/aradopenair/și pagina de Instagram – https://www.instagram.com/aradopenair/.

Pe tot parcursul festivalului, copiii sub 10 ani au acces gratuit, dacă sunt însoțiți de un tutore adult, care a achiziționat bilet. La intrare, abonamentele costă 149 lei, iar biletele pe zi sunt 60 de lei. Biletele se achiziționează atât online, de pe site-ul evenimentului (https://bit.ly/2QIPOvD), cât și în locațiile din Arad și județul Arad: Boeme Cafe, Dom Cafe, Curtea Veche, Jollie Cafe Ineu, Le Relais – Atrium Mall Arad, Wishes Caffee & Pub, Tucano Coffee, Restaurant Noi, KF Arad, Plattinium Bistro Cafe, Molly Malone’s Arad, Cafeneaua Literară Joys.

Evenimentul este organizat de Primăria Arad, AOA Events Agency, Centrul Municipal de Cultură Arad și Centrul de Excelență Arad, cu susținerea Digi Mobil, Coca Cola și Heineken România. Partenerii media ai evenimentului sunt: Virgin Radio, Digi24, TV Arad, Aradon.ro, Tion.ro, Special Arad, Bihon.ro, Caon.ro, Express de Banat, NewsAr.

Mai multe informații sunt disponibile pe site: https://www.openairfestival.ro/,

pe pagina oficială de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/aradopenair/, pe evenimentul de pe Facebook: https://www.facebook.com/events/1143683645806100/, dar și pe contul de Instagram al Arad Open Air Festival: https://www.instagram.com/aradopenair/.

key2 romania Top bloggeri de beauty lifestyle Romania
%d blogeri au apreciat: