News post! and an invitation as well.

”Business platform, observatory over the international markets, trend laboratory: Expo Riva Schuh.

„O platformă a afacerilor, observator al piețelor internaționale, laborator al modei: Expo Riva Schuh.

[ezcol_1half]

Română

Ți-ai imaginat vreodată cum ar arăta un paradis al pantofilor..? Eu da, iar în mintea mea acest paradis fictiv ar cuprinde cu siguranță zeci de mii de perechi de pantofi. Doar că aici nu vorbim despre un astfel de loc fictiv ci despre unul real, mai precis despre Expo Riva Schuh Italia.

Expo Riva Schuh este al doilea cel mai mare târg de încălțăminte din Europa, adăpostind sub numele său peste 1.408 de expozanți (conform Ianuarie 2016) din peste 40 de țări. Vizitatorii săi depășesc câteva zeci de mii, venind de altfel, din peste 100 de țări. Expo Riva Schuh organizează două astfel de ediții, dintre care cea despre care vă vorbesc va avea loc peste 9 zile.

Expo Riva Schuh Italia va avea loc în Riva del Garda, oraș situat în partea nordică a Lago di Garda. În acest an, la cea de-a 86-a ediție a sa, organizatorii se axează pe creșterea prezenței în mediul social al acestui eveniment, punând accentul pe creșterea bazei de urmăritori virtuali pe care pagina lor de Facebook și profilul lor de Instagram le dezvoltă. Astfel, se dorește armonizarea celor trei nișe de persoane cărora li se adresează evenimentul, mai exact expozanții, vizitatorii și comunitatea de fashion. De aceea, la fel ca și ediția trecută, și aceasta are printre invitați un număr semnificativ de bloggeri europeni. Și, se pare, sunt și eu unul dintre ei, motiv pentru care te invit și pe tine să exploram universul pantofilor împreună!

Acest eveniment este important atât pentru cumpărători cât și pentru producători, deoarece creează o coeziune între piața locală și cea internațională. La ediția din 11-14 Iunie, vizitatorii vor putea admira trendurile sezonului Primăvară-Vară 2017. Și, cu siguranță, le voi admira și eu, spam-uindu-vă pe Facebook și pe Instagram cu fotografii ale celor mai frumoși pantofi!

[/ezcol_1half] [ezcol_1half_end]

English

Have you ever imagined how a paradise of shoes would look like..? I did, and in my mind this fictional paradise certainly would include tens of thousands of pairs of shoes! But today we won’t talk about such a fictional place but about a real one, more specifically, about Expo Riva Schuh Italy.

Expo Riva Schuh is the second largest footwear fair in Europe, covering under his name over 1,408 exhibitors (according to January 2016) from over 40 countries. Its visitors exceed several tens of thousands, coming from over 100 countries. Expo Riva Schuh organises two such editions, of which I am talking about the one that will take place in 9 days since now.

Expo Riva Schuh Italy will be held in Riva del Garda, a town in the northern part of Lago di Garda. This year, at the 86th edition of this event, the organizers are focusing on increasing the online social presence of this event by increasing the base of virtual followers on their Facebook page and their new-born Instagram profile. Thus, the desired effect is the harmonization of the three niches of people targeted by the event, the exhibitors, the visitors and the fashion community. Furthermore, just like in the last edition, a significant number of European bloggers where invited at Expo Riva Schuh to spread this story further! And, apparently, I am one of them, which is why I invite you to explore this universe of shoes along with me!

This event is important for both buyers and producers, because it creates an unique cohesion between the local and international market and trends. At the June edition, which will start in 11th and will continue until 14th, visitors can admire the trends of the Spring/Summer 2017 season. And certainly, I will admire them too, spamming your Facebook and Instagram with photos of the most beautiful pair of shoes.

[/ezcol_1half_end]

Follow them on Instagram:

208_exporivaschuh2013

3066048_29_z

10926427_559883577526783_8868384649744265948_n

12919614_562768227238318_6205540676723103389_n

daaaf000002972

semn black sign roxi rose

key2 romania Top bloggeri de beauty lifestyle Romania