Christopher Nolan revine cu o nouă capodoperă cinematografică – DUNKIRK

Cel mai bun film al anului de până acum, filmat aproape în întregime cu camerele IMAX

Christopher Nolan – regizorul, scenaristul și producătorul de film cunoscut pentru Memento, trilogia The Dark Knight, Inceptionsau Interstellar – revine cu o nouă capodoperă cinematografică: DUNKIRK.

Filmul prezintă una dintre dramele din cel de-al Doilea Război Mondial. Acum 77 de ani, 400.000 de soldaţi britanici şi aliaţi au rămas blocați într-o luptă care avea să decidă soarta omenirii. Iar regizorul filmului a ales să spună această poveste grandioasă folosind cel mai mare format de cinema posibil. Cea mai recentă producţie a sa este filmată în proporţie de 70% cu camerele IMAX şi trebuie să fie vizionată în acest format, pe cele mai mari ecrane din ţară, disponibile doar la Cinema City. În sala T IMAX ai parte de 26% mai multă imagine decat într-o sală standard, simţindu-te ca şi cum ai fi în mijlocul celor 400.000 de oameni care luptă pentru supraviețuire.

Behind the Frame: www.youtube.com/watch?v=wyTKAyqsIHY

“Evacuarea de la Dunkirk este una dintre cele mai captivante întâmplări din istoria omenirii. Astfel, ne-am dorit şi am încercat să creăm senzaţia unei lumi virtuale pentru care nu ai nevoie de ochelari […] pentru a permite spectatorilor să simtă cum a fost acea experienţă. Această calitate imersiva a imaginii [IMAX] e cea mai bună”, declară Christopher Nolan, regizorul filmului. Iar când un regizor de talia lui Christopher Nolan spune că filmul trebuie văzut în IMAX, atunci te conformezi.

“Dunkirk este cel mai bun film al regizorului Christopher Nolan cu cea mai bună coloană sonoară compusă de Hans Zimmer. Este o realizare cinematografică viscerală.” – The Guardian

“Filmat cu camere IMAX, Dunkirk este o experienţă captivantă, care pentru aproape doua ore, îţi acaparează toate simţurile. Dunkirk este un blockbuster cu un buget uriaş, ce poate fi numit film de artă. Cu siguranţă, este cel mai bun film al anului de până acum.” – Entertainment Weekly

“Dunkirk oferă tot ceea ce publicul şi-ar putea dori de la un film regizat de Nolan.” – Variety

“Un film pe care merită să-l vezi doar în format IMAX. […] Filmările, vorbind aici din punct de vedere cinematografic, integral în IMAX, sunt spectaculoase, într-adevăr, adevărate capodopere ale cinematografiei, și se vede clar chimia dintre Nolan și directorul de imagine, Hoyte Van Hoytema. Sunetul este și el parte integrantă, un element important în derularea filmului, element ce îți induce, la fel ca și coloana sonoră, acea stare de tensiune, chiar dacă, din punct de vedere al scenelor, nu ai parte de acțiune propriu-zisă.” – Movie News

“Eforturile au fost concentrate pe acțiunea autentică care te scufundă în realitatea filmului, pe imaginile limpezi și coloana sonoră care îți dă fiori. Efectiv, pe trăirile intense ale războiului. Sunetele și muzica orchestrată de Hans Zimmer au un rol principal în Dunkirk de fapt, mai important decât orice membru al distribuției. […] M-a fascinat credibilitatea evenimentelor, filmate cu camerele IMAX fără efecte CGI din abundență.” – IGN România

“Cea mai impresionantă armă a asaltului vizual şi sonor asupra spectatorului este folosirea tehnologiei IMAX, celebrul format de film care permite cadre dintre cele mai largi, inegalabil de impunătoare şi de acaparatoare.” – Ziarul Metropolis

“Filmul care te face să te simți soldat în Al Doilea Război Mondial. […] Indiferent dacă ești captivat de luptele aeriene, de navele de război, sau de cele civile, Dunkirk ar trebui să satisfacă orice gust, chiar și pe cel mai pretențios. Nolan s-a întrecut pe sine însuși și ne-a adus în sălile de cinema o ecranizare demnă de unul dintre cele mai importante evenimente care au conturat istoria modernă a lumii. […] Recomand vizionarea filmului în format IMAX.” – Playtech

IMAX Presents: Dunkirk – www.youtube.com/watch?v=FMuM66RRoCo

Trăiește și tu experienţa DUNKIRK în fața marelui ecran, de vinerea aceasta, în format 2D (în toate cinematografele Cinema City din ţară) și IMAX 2D (la Cinema City din AFI Cotroceni Bucureşti şi Shopping City Timişoara). Mai multe detalii pe www.cinemacity.ro.

key2 romania Top bloggeri de beauty lifestyle Romania