“Dacă ziua de Luni ar aduce numai ghinion, nu ar fi considerată niciodată zi de Sărbătoare.” -RR

OR

1. Something new – the player ↑

Cu gândul că poate ai vei apăsa play înainte de a începe să citești, m-am lăsat inspirată de această melodie și de a doua zi de Paște în ceea ce privește acest articol. Dacă nu asculți foarte atent cuvintele din melodie, ai putea spune că auzi chiar “Monday” printre versuri, fapt pentru care m-am gândit că s-ar potrivi foarte bine cu tema de astăzi. Întotdeauna prima zi a Sfintelor Paști va fi Duminica, iar implicit, cea de-a doua va pica mereu într-o zi de luni. Mi-au plăcut mereu zilele de luni, simțind mereu determinare și un nou “mic-început” de fiecare dată, deși depinde, uneori sunt plină de energie în prima zi a săptămânii sau din contră, mă simt liniștită și calmă. (leneșă)

Devenise puțin cam mainstream structura articolelor mele deja, iar de aceea am decis să schimb ceva: am decis să lucrez puțin la afișajul melodiilor. Deși este elegantă banda neagră, clasică și simplă pe care o atașam fiecărui articol, am decis că ar fi cazul să-i adaug puțină personalizare. Ce spui? Îți place mai mult prima sau a doua variantă (cea clasică)?

2. Your style, your signature.

Fiecare om are un stil, de la curățenia din casă până la îmbrăcămintea de pe el. Spune un mare anonim pe internet, un citat pe care îl aprob de la primul până la ultimul cuvânt: “Fashion is what you buy. Style is what you do with it. / Moda este ceea ce poți cumpăra. Stilul reprezintă ceea ce poți face cu moda.” Adevărul este că un tricou negru poate fi purtat în atâtea feluri câte personalități pe acest Pământ… Analog, sărbătoarea Sfintelor Paști poate fi serbată în atâtea moduri câte familii și obiceiuri.

3. Something traditional…

Uneori îmi place să serbez un eveniment în mod tradițional de la A la Z, uneori îmi place să improvizez, iar alteori îmi place să învălui totul într-o temă anume. Anul acesta, de Paști, am păstrat parte din tradiționalism însă am adăugat și puțin aer boem, sofisticat, elegant. Îmi plac Sărbătorile Pascale pentru că, pentru mine, simbolizează noi începuturi, simbolizează renașterea naturii și intrarea în Primăvară, simbolizează, într-un cuvânt, fericire. Îmi plac pentru că sunt cuprinse într-o perioadă bine determinată, măsurată în zile și săptămâni. În același timp, dacă ai uitat un aspect în organizarea sărbătorii oficiale, îl poți îndeplini cu o săptămână după, atunci când sunt Paștele Mici. Nu știu dacă obișnuiești să participi la Slujba de Înviere dar dacă nu ai făcut-o până acum, te sfătuiesc fără dar și poate să participi anul viitor, pentru că este o noapte aparte, un văzduh întunecat plin de lumină, o atmosferă caldă, o noapte fără vânt.

Legătura dintre cele 3 paragrafe de mai sus este subtilă și am încercat să o țin așa, să evit a o evidenția. De ce? Pentru că orice lucru este cu atât mai interesant cu cât este mai…subtil. Ceea ce rămâne după noi, este amprenta personalității noastre. Este totul, ca și un puzzle:

  • Fiecare pas din viața ta are o origine, are o tradiție plină de însemnătate.
  • Fiecărui pas adaugă-i ceva noi, pentru că nici tu nu vei rămâne neschimbat cu trecerea timpului.
  • Trăiește fiecare moment cu stil, personalizează-l, arată că ai fost atunci, acolo!

Ți-am povestit cât de mult îmi plac schimbările, ți-am povestit ce înseamnă această sărbătoare tradițională, pentru mine și ți-am spus ce element important este doza de stil personal în tot. Așa că, dacă ți-ai amintit ceva ce nu ai făcut în această Duminică, dar ai fi vrut, încă ai timp să dai târcoale magazinului de la colț, și să-ți pui ideea în aplicare. Anul acesta, ideea mea a fost cât se poate de simplă, cât se poate de populară (fiindu-mi sugerată de rafturile magazinului), pentru că nu mi-au trebuit decât ouă normale, bej, și un pachet de vopsea sidefată de la Dr. Oetker, în nuanțe metalice. Dacă vrei să obții niște ouă cât mai frumoase nu trebuie să faci altceva decât să citești instrucțiunile de pe pachet.*

*Tip&Trick: Pentru nuanța arămie (cupru), vopsește ouăle în vopsea roșie înainte de a aplica sideful, pentru o culoare uniformă. Sper să te ajute acest sfat, dacă intenționezi să vopsești astfel, câteva ouă în Vinerea ce urmează, cu ocazia Paștelor Mici. 😉

blog romania oua de pasti paste vopsea sidef oetker roxi rose idei decor cadouri

Ah da, desigur și câteva în cinstea pasiunii mele și a tatălui meu, vopsite în culorile echipei Poli Timișoara:

blog romania oua de pasti paste vopsea sidef oetker roxi rose idei decor cadouri

blog romania oua de pasti paste vopsea sidef oetker roxi rose idei decor cadouri

Și nu uita, pune puțin stil și în cadourile celor dragi ♥

blog romania oua de pasti paste vopsea sidef oetker roxi rose idei decor cadouri

Find more ideas on my WeHeartIt:

Roxi Rose weheartit Blog idei de pasti

semnatura

key2 romania Top bloggeri de beauty lifestyle Romania
%d bloggers like this: