”In character, in manner, in style, in all things, the supreme excellence is simplicity.” -Henry Wadsworth Longfellow

„Chiar dacă vorbim despre caracter, maniere, stil sau despre toate lucrurile, excelența supremă înseamnă simplitate.” -Henry Wadsworth Longfellow

Play:

Română / English

Care veste vreți să o citiți prima dată?? Cea bună sau cea și mai bună? Cea despre cel mai tare body din bumbac pe care l-am găsit pe net (în sfârșit) sau cea despre concurs? Să le luam pe rând:

Câte dintre noi nu ne-am aflat măcar o dată în situația următoare: O dimineață obișnuită ruinată de faptul că „n-ai cu se să te îmbraci” din cele câteva sute de haine pe care le ai în garderobă. Eu am descoperit secretul care mă ajută să nu ma mai găsesc într-o astfel de ipostază: să îmi aleg cu grijă bazele garderobei.

O bluză frumoasă și înflorată o porți astăzi pentru că este nouă și poate încă o data, la ziua acelei prietene. Însă un maiou alb și o pereche de blugi le vei purta… aproape zilnic. Greșesc? Cred că nu. Educația pe care o primim în copilărie se reflectă pe tot parcursul vieții noastre și chiar dacă vă cine să credeți sau nu, pentru mine personal, educația a avut un rol fundamental în crearea garderobei mele. Totul a început la liceu, în clasa a noua, când la ora de sport de la care nu aveai voie să lipsești, eram toți elevii obligați să purtăm tricou alb și pantaloni negri. Acest obicei încă se propagă în viața mea, astfel încât acum mă declar adepta stilului top-deschis-la-culoare cu bottom-închis-la-culoare. Această combinație emană echilibru, curățenie și elegantă. Rare, foarte rare sunt zilele când port o bluză viu colorată și pantaloni sau fuste pale… Iubesc culorile și în același timp sunt adepta unui stil vestimentar simplu și sofisticat(o intrinsecă a primei caracteristici), iar de aceea culorile din garderoba mea se află în rochii. Rochiile colorate ne salvează seara, însă articolele basic din garderobă definesc ceea ce suntem în fiecare zi. Să vă dau un exemplu: Care dintre cele două ținute de mai jos vă inspiră credibilitate și eleganță? Cea din stânga sau cea din dreapta? Albul și negru nu se vor demoda niciodată, iar bumbacul, nici atât.

cvb

 

Așadar, jumătate din garderoba mea conține bluze (topuri) albe și pastelate, iar o treime din ce a mai rămas sunt bottom-uri închise la culoare. Graficul de mai jos nu este rezultatul unei percepții conservatoare ci rezultatul încercării atingerii echilibrului și simplității vestimentare.

2016-06-08_0007

Am început o colaborare cu Uniconf, un brand românesc care are aceeași vârstă ca și mine, un brand conștient în ceea ce privește schimbările actuale ale mediului natural, social și economic. Uniconf reușește să creeze astfel lenjerie de corp de cea mai bună calitate, din bumbac natural 100% la prețuri cu adevărat competitive. Și-au dat seama că secretul stării de bine se ascunde sub hainele oamenilor și astfel s-au născut produsele lor care sunt prietene cu pielea.

Cea mai iubită piesă din garderoba noastră este haina aceea pe care o ai de ani de zile, pe care ai spălat-o de nenumărate ori și care încă îți vine bine, iar materialul nu s-a scămoșat. Am dreptate? Am și eu un număr de piese vestimentare veterane, iar acestora le-am adăugat de curând încă una: un body alb, din bumbac „sănătos”.

Ador body-urile din cauza mai multor motive:

  • Am fost învățată de mama să-mi acopăr „rinichii”, să nu răcesc, să nu-mi fie frig și pentru că pur și simplu nu se cade să ai un aspect dezordonat. Sună cunoscut??
  • N-am suportat niciodată oamenii care se apleacă și își expun astfel lenjeria intimă pe care ar trebui să o vadă doar ei. Body-ul oferă astfel siguranță și „protecție împotriva momentelor stânjenitoare”. 😉
  • Un body simplu merge la orice: la fuste, la pantaloni, sub cămăși etc.
  • Îți avantajează talia.

Pur și simplu, un body te scapă de orice grijă, lăsându-te astfel să te concentrezi pe treburile importante de zi cu zi. Acestea sunt și motivele pentru care un body este prima mea alegere când vorbim de ținuta business/office. Orașul este o junglă, iar afacerile și problemele nu se rezolvă de la birou, ci trebuie să înveți să fii spontan și relaxat în același timp. Fie că vorbim de plata facturilor, mersul la poștă sau condusul sportiv, regula numărul unu este să fii calm. Bumbacul este cel mai bun prieten al pielii omului, este produsul naturii pentru noi, oamenii, iar starea de bine și de calm ne-o găsim cel mai bine în natură, iar dacă nu putem merge să locuim în pădure, măcar să purtăm o bucată din natură cu noi. Din păcate, alegem bumbacul din ce în ce mai puțin în detrimentul sinteticelor, însă de fiecare dată când ne reîntoarcem la el, abia dacă ne mai putem despărții de senzația de bine.

Dar mai este o problemă… eu nu fac cumpărături decât online și nu-mi convine să plătesc 20 de lei transportul pentru un body care sare de o suta de lei… și cred că nici vouă, motiv pentru care n-am avut un astfel de produs în garderoba mea până în momentul în care am descoperit magazinul online Uniconf. Pur și simplu nu mi-a venit să cred ce prețuri mici am văzut și vă spun acest lucru sincer, iar dacă nu mă credeți convingeți-vă singuri. Toată gama de lenjerie pentru femei variază între 6 și 44 de lei! Body-ul meu a costat 29 de lei, ce spuneți de asta? Și este fabricat dintr-un bumbac sănătos, gros, după cum spuneam, nu este transparent deloc și îmi vine ca turnat. Bineînțeles că nu mi-am cumpărat doar atât… transportul costă doar 13 lei oriunde în țară iar peste 99 de lei cheltuiți acesta devine gratuit, așa că mi-am umplut coșul de cumpărături cu bunătăți, cu piese basic din bumbac de care știu că voi trage ani întregi.

Eu am aflat cât de importante sunt bazele garderobei, de la materiale, la culori și până la texturi și vreau să vă împărtășesc aceste mici trucuri și vouă, cititorilor. De aceea, ne vom întâlni de două ori pe lună pe profilul de Instagram al brandului Uniconf, unde am să să povestesc pe scurt sfaturile mele. Rubricii mele i-am pus numele „Classy Means Cotton” și o puteți găsi direct la ei pe profil sau pur și simplu căutând hashtag-ul #ClassyMeansCotton. „Simplitatea este sofisticarea supremă” într-adevăr, iar de aceea vă invit pe Instagram începând de astăzi să povestim despre eleganță și bazele acesteia. Mai mult, în fiecare lună ne întâlnim aici pe Blog să discutăm despre cele mai frumoase piese din bumbac și cum le purtăm în combinații inspirate.

Iar acum vine surpriza:

IMG_3947

Împreuna cu Uniconf vreau să vă ofer un Voucher de 50 de lei pe care sa-l cheltuiți online pe lenjerie de corp de calitate! Concursul este simplu: Tot ce trebuie să faci dacă dorești să poți intra în posesia premiului, este să ne urmărești începând de acum pe Instagram, pe mine și brandul Uniconf. Începe de aici, uite cum:

Pasul 1. Apasă Follow/Urmărește pe butonul de pe profilul Uniconf:

Pasul 2. Apasă Follow/Urmărește pe butonul de pe profilul Roxi Rose:

Pasul 3. Comentează la această imagine „particip” și APOI repostează imaginea pe profilul tău.

Poți scrie „particip” sau „am dat repost”, oricum dorești. Este important să scrii un astfel de comentariu deoarece așa vom anunța câștigătoarea, prin tragere la sorți cu numărul comment-ului. 😉 Cu Aplicația ASTA e cel mai simplu: O instalezi (îți va folosi pe viitor), intri pe Instagram, copiezi link-ul imaginii de pe profilul meu și îi dai paste în Aplicația Repost for Instagram. Crede-mă, e mai simplu decât pare. 😉

După ce ai urmat pașii simpli de mai sus, aștepți până în data de 22 IUNIE când vom anunța tot aici pe blog câștigătoarea!

Eu am intrat pe uniconflenjerie.ro și am căutat câteva exemple de produse pe care le poți lua cu voucher-ul:

page

Defapt îți vei putea lua mai multe lucruri decât cele din imagine, dat fiind că toate ținutele sunt sub 50 de lei. Iar dacă nu te poți hotărî, nu este o problemă, pentru că poți achita diferența și astfel vei beneficia de reducerea de 50 de lei.

Așadar, va invit să participați la concurs, și fie ca cea mai norocoasă să câștige!!

Cât despre mine, am ales să-mi port noul body într-o combinație cât se poate de simplă, împreună cu o pereche de pantaloni vaporoși bleumarine până la genunchi și o geantă verde militar. Am accesorizat ținuta cu un ceas și o pereche de cercei și astfel am creat o ținută perfectă pentru vremea de acum: în tranziție. Plouă, bate vântul, este soare, nici noi nu mai știm.. Dat fiind că body-ul este alb, acesta respinge căldura și totuși, lipit de corp fiind, nu îmi este frig. Iar bumbacul lasă pielea să respire și mă face să mă simt extrem de confortabil. Așadar, aceasta este ținuta mea business, de tranziție. Enjoy!

IMG_3778

IMG_3788

IMG_3806

IMG_3827

IMG_3846

IMG_3858

IMG_3872

IMG_3921

 

semn black sign roxi rose

key2 romania Top bloggeri de beauty lifestyle Romania