INHUMANS – primul serial care poate fi urmărit în exclusivitate la cinema, în format IMAX

Cele mai noi personaje din Universul Marvel ajung pe cele mai mari ecrane de cinema din ţară, primele două episoade din mult-aşteptatul serial TV „Inhumans” putând fi urmărite în exclusivitate în format IMAX, la Cinema City, doar pe 5 și 7 septembrie.

Noua saga uluitoare a fost adusă la viaţă fiind filmată în întregime cu camerele IMAX, şi în acelaşi timp editată şi personalizată pentru a profita din plin de formatul IMAX, de imaginile clare precum cristalul, de sistemul audio intens şi de structura personalizată a sălii de cinema. Mai mult, în sălile T IMAX de la Cinema City ai parte de 26% mai multă imagine decât într-o sală standard, simţindu-te ca şi cum ai fi în mijlocul dezlănţuirii de forţe a Inumanilor.

„Suntem încântaţi să colaborăm cu Marvel şi ABC Studios pentru acest proiect inovator şi să-i introducem pe fanii din întreaga lume în Universul Marvel Inhumans în cel mai imersiv mod posibil: în IMAX”, a declarat Greg Foster, CEO IMAX Entertainment şi Senior Executive Vice President, IMAX Corp. „Utilizarea camerelor IMAX şi abordarea cinematografică a unui serial TV este un eveniment exclusiv IMAX, pe care fanii nu vor vrea să-l rateze”.

După ce Familia Regală a Inumanilor este afectată de o lovitură de stat militară, ei abia reuşesc să fugă în Hawaii, unde surprinzătoarele lor interacţiuni cu lumea luxuriantă şi umanitatea din jurul lor se dovedesc a fi salvatoare nu numai pentru ei, ci şi chiar pentru planeta Pământ. Povestea noilor personaje a fost introdusă în Universul Marvel de Stan Lee şi Jack Kirby în 1965. Din acel moment, personajele au evoluat şi au devenit unele dintre cele mai populare şi emblematice figuri din Universul Marvel.

Trailer: www.youtube.com/watch?v=RggeEVt_wE4

Biletele s-au pus deja în vânzare, iar cumpărarea lor în avans îţi oferă posibilitatea de a fi printre primii care descoperă povestea fascinantă a echipei de supereroi Marvel în format IMAX 2D, doar la Cinema City din AFI Cotroceni Bucureşti şi Shopping City Timişoara. Mai multe detalii pe www.cinemacity.ro

key2 romania Top bloggeri de beauty lifestyle Romania